Stânga vs Dreapta

Salutare, 

Sunt Alex!

Vreau să-ți vorbesc despre un concept de genul „A-HA”. L-am descoperit de curând. Mi-a schimbat modul în care percep comportamentul uman: atât al meu, cât și al altora.

Care e lecția pe care am învățat-o? 

Nu îmi mai irosesc energia atât de mult în discuțiile purtate în contradictoriu sau în dezbaterile în care încerc să schimb punctul de vedere al unei persoane. Știi și tu… acele discuții fără sfârșit pe care le purtăm cu toții.

Vreau să îți descriu mai bine acest concept. 

Sunt curios dacă și pe tine te va da pe spate sau dacă eu chiar sunt cel mai fraier din curtea școlii…


1. Confabulația sau de ce nu putem schimba opiniile celorlalți așa ușor

Dacă este ceva ce mă exasperează și mă aduce la limită cam de fiecare dată când se întâmplă, acest lucru este „vorbirea cu un zid”. Mă refer la conversațiile cu acei oameni care nu vor și nu pot înțelege un punct de vedere logic exprimat. 

Sunt sigur că și tu ai avut astfel de momente, mai ales în această perioadă plină de teorii absurde, de conspirații și de experți apăruți peste noapte (în special în domeniul medical :D).

Ce observăm când încercăm să conversăm și să aducem argumente susținute? Că stârnim o reacție emoțională. În niciun caz nu reușim să schimbăm o opinie. De ce? 

Motivul e relativ simplu. În cartea sa, „Ipoteza fericirii”, psihologul american Jonathan Haidt analizează acest fenomen. Se referă la el cu termenul de confabulație. Aceasta cuprinde motivele pe care le inventăm pentru a ne explica propriile comportamente și opinii.  

Ideea de bază este că, în multe cazuri, automatismele, reacțiile și modelele noastre comportamentale izvorăsc din inconștient. Evident, sfera inconștientă scapă cunoașterii noastre conștiente. Dar, asta nu ne împiedică să încercăm să găsim și să formulăm explicații pentru felul în care acționăm sau simțim.

Confabulația a fost observată în urma unor experimente făcute pe activitatea celor două emisfere ale creierului. 

Uite la ce experiment mă refer.


2. Stânga vs Dreapta

În anii ’60, neurochirurgul Joseph E. Bogen a făcut prima operație de separare a emisferelor creierului. Obiectivul pe care îl urmărea viza ușurarea vieții persoanelor care sufereau de epilepsie. După operație, Joseph Bogen a cooptat un tânăr psiholog în echipă, Michael Gazzaniga. 

El este eroul poveștii noastre. Sarcina acestuia era să identifice efectele ulterioare ale operației. 

Pentru a face acest lucru, s-a folosit de diviziunea activității cerebrale pentru a prezenta informații diferite fiecărei emisfere.

 La cererea psihologului, pacientul a privit un punct pe ecran. Apoi, foarte rapid, i-au fost proiectate două imagini: în dreapta si în stânga punctului inițial. În imaginea din dreapta erau două gheare de găină, iar în stânga, o casă și o mașină acoperite de zăpadă. 

Amintește-ți că fiecare emisferă preia informația din partea opusă a mediului. Așa funcționează toate vertebratele.
Pacientul a fost rugat să identifice dintr-un set de imagini pe cele care se potriveau cu ceea ce văzuse. Cu mâna dreaptă a indicat găina, iar cu mâna stângă a arătat către o lopată.

Atunci când i s-a cerut să ofere o explicație pentru alegerile făcute, răspunsul a venit instant. Imaginea ghearelor se potrivea cu găina, iar lopata… era pentru curățatul cotețului de găini.

Ce s-a întâmplat, mai exact? În lipsa unei căi de comunicare cu emisfera dreaptă, emisfera stângă a inventat un motiv pentru a conecta imaginea percepută de partea dreaptă a creierului.

Uneori, nu avem un motiv logic și conștient pentru ceva ce apare la suprafață. Totuși, ieșim rapid din impas. Creierașul nostru găsește imediat o poveste coerentă cu care să argumenteze acțiunile și opiniile.


3. Manifestări ale confabulației în viața de zi cu zi

Confabulația poate fi observată cel mai des în chestiunile ce țin de estetică și de morală: pentru că acolo reacționăm cel mai emoțional.

Când vezi și analizezi o operă de artă, de obicei îți dai seama imediat dacă îți place sau nu. Dacă ești rugat să explici, începi să confabulezi. Cauți imediat motive logice pentru care o apreciezi sau nu. Poți spune ceva despre detalii, despre culori sau despre orice altceva. Însă decizia o iei instantaneu, înainte să poți lua în calcul toate amănuntele.

Tot așa procedăm și în chestiunile morale. Mai întâi apare emoția. Abia apoi construiești motivele. Un exemplu clar: subiectul sensibil (din păcate) al comunității LGBTQ este abordat de pe poziții emoționale și nu în mod rațional. 

Nu voi intra în detalii pe acest subiect. Este delicat și încinge spiritele imediat. Dar cred că înțelegi ideea. De foarte multe ori, incapacitatea de a dărma acel zid nu se datorează argumentelor insuficiente. Pur și simplu, poziția interlocutorului tău este deja adoptată (emoțional). Raționamentul vine în sprijinul poziției sale abia după, prin confabulație.

În final, o întrebare. 

De cate ori nu ai fost și tu „un zid” în fața căruia cineva a vorbit în zadar? Dacă analizezi sincer, vei identifica câteva situații în care ai fost surprins de propriile-ți afirmații. Te vei mira de promisiunile făcute sau de hotărârile luate, la care abia mai apoi ai adăugat raționamente și explicații. 

Este normal, până la urmă. 

Psihicul nostru este o mașinărie a naibii de interesantă și de complexă. Uneori, ne luptăm și suntem luați pe sus de inconștientul nostru.


Creștem împreună,
Alex