Acesta este ultimul mail pe care îl primești de la mine. Momentan…
Deși cunoașterea este acum accesibilă, distribuită la un click distanță, și deși înțeleg raționamentul multora atunci când refuză să învețe anumite informații pentru că le au la îndemână cu câteva tastări, țin să punctez totuși nevoia de a nu apela la scurtături prea des. Creierul caută plăcere și varianta cea mai rapidă, e normal. Ne salvează resurse. Însă trebuie să intervenim constant în această aplecare biologică a noastră și să ne expunem la informații, la disconfort și la asimilări, procesări.
O altă îndeletnicire pe care o depistezi imediat la cei ce acuză știința, e tendința de a considera că, din moment ce nu e demonstrată 100%, teoria, oricare ar fi ea, scârțâie, nu e de încredere. Altfel spus, dacă între toți specialiștii ce tratează o anumită chestiune nu există un acord unanim, negaționiștii aleg să se orienteze către cei ce susțin contrariul. În alte situații, (3) aleg să fabrice chiar ei explicații alternative pentru situațiile de care le pasă. Țes ficțiuni și vând iluzii, pentru că propriile credințe îi împiedică să recunoască validitatea unei teorii.
Spre deosebire de marea masă a oamenilor veritabili de știință, ce sunt implicați în căutarea dificilă a adevărului și nu în negarea acestuia o dată descoperit, dacă nu se conformează dorințelor și fricilor ce îi macină, negaționiștii apelează în mod curent doar la ceea ce le confirmă punctele de plecare. Cu alte cuvinte, aleg un deznodământ și apoi fac un ghiveci cu dovezi discutabile și ipoteze controversate.
Cele mai multe dintre problemele și întâmplările de care avem parte au o doză enormă, imposibil de cuantificat, de neprevăzut, ceea ce le face extrem de greu de digerat de către fiecare dintre noi. Drept răsplată, intervenim și sintetizăm, sesizăm reguli și reducem la minimum hazardul din jurul nostru (cel puțin așa credem). Facem în mod automat tot acest proces pentru că, dacă n-am face-o, nu am putea să gestionăm problemele și provocările ce apar zi de zi.
Indignarea, ca și alte emoții neplăcute, este acolo pentru a genera mișcare. Acțiune. Este un imbold pentru a face ceva, pentru a tempera starea în care ne găsim. Dar, dacă urmărești puțin tendința multor români, indignarea rămâne doar o emoție. Doar o stare. Fără acțiunea care ar trebui să-i urmeze. Fără niciun îndemn. Rămâne ceva neînsuflețit și țeapăn.
Rareori minciunile pe care ni le spun ceilalți sunt despre noi. Mai degrabă, sunt despre ei. Despre ceea ce îi călăuzește și despre energiile ce-i frământă. Minciunile nu sunt despre destinatarii acestora, ci despre cei ce le răspândesc. Tocmai de aceea, e esențial să nu iei în nume personal minciunile pe care le auzi de la ceilalți. Dacă faci asta vei observa că îți îngreunezi sarcina de a depista ce anume gândesc. Îți sabotezi efortul de a-i înțelege și, astfel, de a ajunge la adevărul din spatele vorbelor lor.
Oamenii sunt ființe complexe, pline de elanuri inexplicabile, de căderi neanunțate și, în general, de contradicții. Mereu în schimbare. Uneori, mereu altfel. Imprevizibili. În sfârșit. Dacă te aștepți la o rețetă universal valabilă pentru depășirea acestui impas, mă tem că te voi dezamăgi. Ceea ce îți pot oferi este doar un colac de salvare. Sigur că sunt mulți asemenea colaci, dar uite ce am observat că dă un randament foarte bun
Pe scurt: relaxarea funcționează cu adevărat abia când identifici ce anume din tine are nevoie de pauză. Diana propune să...
Viața e plină de încercări de tot felul. De suișuri și de coborâșuri. Nu contează prea mult cu ce ne confruntăm mai des, cu momentele de triumf sau cu prăbușirile. Contează cum răspundem noi în fața acestor încercări. Putem să apelăm la două jocuri. Unul scurt și simplu și altul lung, mai dificil, dar doldora de avantaje și bonusuri.
